-
Apuca-l cu grija, sa nu-l farâmi! zise Grohl.
-
Usurel, usurel...
-
Poate ca e prea fragil pentru degetelele astea badarane?
-
Uite ce e, zise Grohl, n-am refuzat nici o provocare...
-
Asa ca n-o sa ma las batut tocmai acum...
-
Si poate ca, totusi...
Tântarul
mirosise ceva, dar era mult prea târziu: Grohl îl tinea
cu delicatete, totusi destul de ferm. Deja tântarul nu mai avea
nici o sansa. Tântarul era ca si mort.
-
Nu înca, zise Grohl. Nu înca.
Pe
urma, ca un mester aurar din povestile de demult, Grohl strica tântarul,
întâi aripile, picioarele, pe urma trompa, segment dupa
segment, iar la urma de tot capul, pe urma toracele si abdomenul.
-
Gata, zise Grohl. Ce mai e de stricat?
-
Ce mai e de stricat? zise Grohl.
-
Ceva bun de stricat?
-Alo?
E cineva de stricat?
-
Nimeni. Nimeni si nimic.
Grohl
se aseza pe un scaun facut farâme. Canapeaua plutea prin încapere.
-
Dispari! o hâsâi Grohl. Dispari!
Pe
geamul spart intra curentul.
-
Oare ce mai e de stricat? se întreba (si pe buna dreptate) Grohl.
Da.
Iata, cititorule, o întrebare cel putin interesanta. Sa presupunem,
pentru putin timp, ca esti satul de întrebari, ca toate întrebarile
din viata ta au fost pur si simplu practice, insipide. Salcii. De ce
ai mai asculta înca o întrebare? Prin ce difera întrebarea
asta de multe alte întrebari si cum ar putea raspunsul la aceasta
întrebare sa rezolve problemele omenirii? Dar problemele tale
mici, cititorule, cum ar putea aceasta întrebare si raspunsul
la ea sa ti le rezolve? Pai, si atunci?
Deci,
ce mai e de stricat?
Pentru
moment sa-l privim cu atentie pe Grohl. Nu va luati dupa aparente, Grohl...
Ei bine, Grohl a pus o întrebare: ce mai e de stricat?
Ma
ofer sa raspund eu. În calitate de autor, stiu destul de multe
despre Grohl. De exemplu, într-o seara, Grohl a sedus o mamica...
Bine.
O.K. E de înteles. Nu poti sa strici reputatia unui astfel de
om. Corect. Bine. Atunci? Ce mai e de stricat?
Cum?
Dumneavoastra? Nu, nu va putem strica pe dumneavoastra. Cum? Sunteti
tâmplar? Si? Nu va putem strica pe dumneavoastra, oricare v-ar
fi meseria. Am zis nu! Nuuuu!!! NU!
Bine.
Sa clarificam un pic lucrurile. Grohl a stricat tântarul. Astuia,
tântarului, nu-i mai pasa. Noua da. Tântarul l-a umplut
de sânge pe Grohl. Asa ca Grohl se duce si se spala, pe urma ia
un baros si strica chiuveta.
-
Bun, zice Grohl. Ce mai e de stricat?
Oglinda.
-
Aha!
Grohl a stricat si oglinda.
-
Ce mai e de stricat?
Barosul.
-
E... zice Grohl si se scarpina în cap. E...
Pe
urma, Grohl pune barosul pe jos si se întoarce în camera.
În
aceasta camera s-au întâmplat lucruri mari, cum ar fi ca
un suflet milostiv l-a încuiat pe Grohl înauntru, si acum
canapeaua e fulgi si zboara prin încapere, scaunul e bucati, masa
e aschii, lustra - a lustruit-o Grohl si acum nu mai e, fereastra e
tandari... La început, tântarul s-a uitat si n-a priceput
nimica, pe urma, când a început sa înteleaga, era
prea târziu, iar acum nu mai e nici tântarul, ca l-a stricat
Grohl. Pe urma (dupa cum bine stim cu totii) Grohl a stricat chiuveta,
a stricat oglinda, a pus cu delicatete pe podea barosul si s-a întors
în camera. Deci, ce mai e de stricat?
Cum?
Iar dumneavoastra? Am zis nu. NU!
Bine.
De la capat: podeaua nu poate fi stricata, pentru ca e de ciment.
Dar
Grohl are baros!
-
E! Ehe! Ehe-he! zice Grohl si se repede în baie dupa baros.
Acum
avem doua variante. Una ar fi ca Grohl da cu barosul (asuda, barosul
e greu, podeaua e dura, aschiile sunt mici) si strica (în cele
din urma) podeaua. Alta ar fi ca, oricât ar da Grohl cu barosul
în podea, podeaua nu se strica . Eu zic s-o lasam moarta, pentru
ca oricum ar fi pâna la urma, tot se pune întrebarea: si
acum, ce mai e de stricat?
Tot
ceea ce sta pe podea! Patul! Masa! Scaunele! Peretii! Tot ce misca-n
casa asta!
Punct.
Se vede treaba ca nu s-a înteles, si ma vad nevoit sa ma repet
(lucru care îmi displace, pentru ca odata, când eram mic,
un pretenar de-al meu tot ma batea la cap si vorbea într-una,
si nu era chestie sa n-o zica de cinspe ori sau mai bine; asa ca, într-o
buna zi l-am bagat în ma-sa si i-am zis ca-i prost, iar el s-a
tinut dupa mine toata ziua si zicea mereu nus prost, macrezi ca nus
prost? uite, io pot sa dovedesc ca nus prost, hai, spune, asai ca nus
prost? si de atunci urasc repetitiile): în aceasta camera s-au
întâmplat lucruri mari, cum ar fi ca un suflet milostiv
l-a încuiat pe Grohl înauntru, si acum canapeaua e fulgi
si zboara prin încapere, scaunul e bucati, masa e aschii, lustra
- a lustruit-o Grohl si acum nu mai e, fereastra e tandari; la început,
tântarul s-a uitat si n-a priceput nimica, pe urma, când
a început sa înteleaga, era prea târziu, iar acum
nu mai e nici tântarul, ca l-a stricat Grohl, iar pe urma (dupa
cum bine stim cu totii) Grohl a stricat chiuveta, a stricat oglinda,
a pus cu delicatete pe podea barosul si s-a întors în camera.
Deci, ce mai e de stricat?
Peretii?
Acum
avem doua variante. Una ar fi ca Grohl da cu barosul (asuda, barosul
e greu, peretii sunt duri, aschiile sunt mici) si strica (în cele
din urma) podeaua. Nu, nu. În cele din urma, Grohl strica peretii.
Peretii îi strica Grohl, peretii.
Alta
ar fi ca, oricât ar da Grohl cu barosul în pereti, peretii
nu se strica . Eu zic s-o lasam moarta, pentru ca oricum ar fi pâna
la urma, tot se pune întrebarea: si acum, ce mai e de stricat?
Tablourile
de pe pereti? Macar tencuiala? Sau poate chiar si o caramida, una mai
mica? Cum? Iar dumneavoastra? Am zis nu!
Deci? Ce mai e de stricat ?
Deja
sfârsitul acestei povesti despre viteazul Grohl e previzibil:
Grohl strica (sau nu strica) tot ce-i pica în mâna, poate
ca pâna la urma se va strica pâna si pe sine, si atunci
gata povestea; sau poate va fi un sfârsit în coada de furculita
(si acum, ce mai e de stricat?) si va urma o noua poveste cu Grohl,
sau poate ca nu cu Grohl, ca Grohl e stricat. Cum? Iar dumneavoasta?
V-ati plicitsit? Plecati? Drum bun.
Grohl
ofteaza. Grohl e trist. Nu mai e nimic de stricat. Grohl sade pe un
scaun stricat, el l-a stricat, l-ar mai strica odata, dar n-are rost,
n-are nici un rost sa strici lucrurile de doua ori . N-are nici un rost.
Nici unul. Nici un farmec, nimic. Nimic...
Deci:
ce mai e de stricat?
Scaunul.
E
stricat gata.
Masa?
E
aschii.
Canapeaua?
E
stricata si ea.
Podeaua?
N-are
importanta.
Peretii?
N-are
importanta.
Tavanul?
Asta
da. Grohl n-ajunge la tavan nici cu barosul. Acum ar fi bun un scaun,
sau o masa, sau canapeaua, sau macar peretii: Grohl s-ar fi suit ca
o pisica pe ei si ar fi stricat tavanul. Dar asa, cu regret, tavanul
trebuie sa ramâna intact. Grohl nu poate strica tavanul .
Stati
asa! Stai! Ssst! Liniste! Ssst!
Fereastra!
Fereastra! Fereastra!
Nu
tineti minte? Hai, chinuiti-va un pic! Fereastra! Deci? Nimic-nimic?
Iata:
în aceasta camera s-au întâmplat lucruri mari, cum
ar fi ca un suflet milostiv l-a încuiat pe Grohl înauntru,
si acum canapeaua e fulgi si zboara prin încapere, scaunul e bucati,
masa e aschii, lustra - a lustruit-o Grohl si acum nu mai e, fereastra
e tandari; la început, tântarul s-a uitat si n-a priceput
nimica, pe urma, când a început sa înteleaga, era
prea târziu, iar acum nu mai e nici tântarul, ca l-a stricat
Grohl, iar pe urma (dupa cum bine stim cu totii...
E?
E? Fereastra?
Repet:
fereastra e tandari.
Sau,
si mai bine: pe geamul spart intra curentul.
Si
ce-i cu asta?
Cum
si ce-i cu asta? Nu v-ati dat seama?
În
aceasta camera s-au întâmplat lucruri mari, cum ar fi ca
un suflet milostiv l-a încuiat pe Grohl înauntru!
Ce
cauta Grohl înauntru?
Ce
mai e de stricat?
Înauntru
nu mai e nimic. Dar poate ca afara...
Grohl
se ridica foarte vioi si da sa iasa pe fereastra. Chiar iese. Înauntru
nu mai ramâne nimeni. Doar canapeaua pluteste prin încapere.
E facuta fulgi. Masa e aschii, ea nu pluteste prin încapere pentru
ca aschiile sunt mai grele decât aerul. Scaunul e praf (metaforic
vorbind). În încapere nu mai e nimeni. E liniste.
Grohl
da buzna si strica linistea. A uitat barosul. Grohl ia barosul si iese
val-vârtej. Pe urma se întoarce, se repede la usa si încearca
s-o strice. Renunta si iese val-vârtej pe fereastra.
Pe
urma, un suflet milostiv descuie usa.