Primul
val sari din râpa si începu sa fuga la vale catre transeele
alor nostri. Din cauza asta, unii se dadeau peste cap, altii îsi
rupeau picioarele, toti erau tinte usoare si cei loviti erau aruncati
doi-trei metri în spate. Lânga mine, Susuca Apioaseimamedeporc
plângea de inunda santul si tragea la întâmplare în
directia urecheatilor. Eu nu mai puteam sa trag, caci mila pentru sarmanele
creaturi ma podidise complet. În curând aveam sa-mi arunc
arma si sa fug, sa ma împuste ca dezertor, sa scap de acest razboi
stupid si parca vesnic.
Iepurasii
continuau sa vina, înfruntând cu boticurile lor inocente
ploaia de gloante. Printre semenii lor sfârtecati, ei fugeau în
liniste catre santul nostru. Vazând ca e groasa, plutonierul Capapusa
vru sa comande retragerea, dar responsabilul cu dezertarea pe companie
îl potoli cu vreo doua vorbe scurte prin statie. Mai aveau 25
de metri. Au început sa zboare grenadele defensive. Exploziile
aruncau carne si puf. Primul iepuras patrunse în sant. Susuca
fu învins de mila si vru sa-l ia în brate pe animalut. Atunci,
Capapusa arunca o grenada si-i termina pe amândoi.
Alt iepuras
trecu barajul de foc si ajunse în dreptul meu. Ochisorii sai exprimau
o nesfârsita durere de animal sacrificat. Tremurând ca un
trabant la 140 km/h, mi-am scos cutitul si m-am apropiat de el. În
acel moment, iepurasul se întoarse cu spatele si începu
sa topaie de colo-colo.
Alt iepuras
trecu barajul si începu sa ma priveasca. Acum la fiecare soldat
se uitau doi-trei iepurasi si mai multi veneau în fiecare secunda.
Unii aveau picioarele rupte sau botul însângerat, dar nu
slabeau tristetea din privirile lor, ba chiar dimpotriva. Se adeverea
spusa locotenentului nostru, ca un animal ranit e de zece ori mai periculos
decât unul sanatos.
Eram înconjurati
si plângeam cu totii de mama focului. De ce i-am omorât?
Atunci, responsabilul cu dezertarea pe companie trimise o racheta cu
napalm si ne termina pe toti.
