La poalele unui
munte mare, urât si vesnic învaluit de ceturi, traia un
popor harnic si plin de virtuti. Capitala lor era un oras respectabil,
cu case mari, luminoase, curate, îngrijite si ordonat aliniate
pe alei. Orasul avea legi bune si oameni muncitori, iar faima cinstei
lor a trecut peste mari si tari, aducându-le îndarat clienti
si averi. În cele din urma, orasul a devenit unul dintre cele
mai bogate orase din lume.
La auzul unei
asemenea necuvinte, un balaur cu 12 capete (mânat, fara doar si
poate, de lacomie) s-a napustit ca un traznet din senin pe muntele ce
încununa orasul, si acolo si-a facut salas. Pe urma a început
sa coboare în oras, cu cereri.
Tot cam pe vremea
aceea cetatenii descoperisera praful de pusca si, din cauza ca nu le
placeau de loc balaurii, în scurt timp au demolat mai toate cladirile
oficiale ale orasului, sperând sa ucida sub darâmaturi hidra
insistenta si rapace, care nu se sfia sa ceara aur, nestemate, fecioare,
pâine si mai ales miere de albine, pentru alifii.
A fost o perioada
glorioasa, demna de vremuri mai bune.
Pe urma, balaurul
s-a porcit. Cu viclenia caracteristica reptilelor, a început sa
ocoleasca cladirile oficiale si se prezenta cu cereri direct la poarta
omului. Astfel, cetatenii n-au mai avut pretexte sa darâme autoritatea
centrala (actiune al carei scop final era, evident, instaurarea utopiei,
desi erau unii cetateni mai turbulenti care doreau anarhie).
Unii cetateni,
mai încapatânati, au refuzat pe loc si foarte energic toate
cererile balaurului si l-au expediat afara din curte cu lovituri în
fund. De nervi, balaurul a plâns 7 zile si 7 nopti la portile
orasului, stresând întregul tinut cu vaietele sale insuportabile
si inundând cu un puhoi de lacrimi sarate pânza freatica
subterana, determinând, în cele din urma, orasul sa capituleze.
A fost o perioada
grea, de restriste.
S-a întâmplat
ca a trecut pe acolo, în drum spre tara tineretii eterne, însusi
Fat-Frumos, calare pe calul fermecat. O delegatie de cetateni, vaicarindu-se
cât îi tinea gura, i-au iesit în cale si, cu lacrimi
de jale în ochi, l-au rugat sa se milostiveasca si sa salveze
orasul. Nu mai avem fecioare peste 13 ani în oras, s-au plâns
ei, ca le ia balaurul, si dupa ce se întorc, ele nu mai sunt fecioare.
Nu mai avem aur, nu mai avem pâine, nu mai avem nimic!
Fat-Frumos a zis
ca el are tarif fix, si anume pentru serviciile prestate, el de obicei
ia fata împaratului de sotie, plus jumate din împaratie.
Cetatenii au fost uimiti. Împaratul are trei baieti, au zis ei,
poti sa-l iei pe care vrei. Cât despre cealalta cerere, o sa modificam
constitutia astfel încât partidul tau sa aiba, cât
timp vei trai, jumate din locurile din parlament. E bine?
Fat-Frumos a acceptat.
A plecat în recunoastere pe munte, sa-l spioneze pe balaur si
sa-si faca planul de bataie. S-a întors disperat, înspaimântat
de cele vazute, si având o singura dorinta: sa plece de acolo
cât mai iute cu putinta. Dar pâna sa se întoarca,
cetatenii i-au sutit calul, silindu-l astfel sa învinga sau sa
moara.
În dialogul
obligatoriu, preliminar începerii ostilitatilor, Fat-Frumos soma
balaurul sa-i sileasca pe cetatenii din oras sa-i dea îndarat
calul; în caz contrar, a zis spumegând de furie Fat-Frumos,
balaurul avea sa plateasca cu viata pentru toate relele savârsite.
Desi finalul acestei
povesti lipseste, de interpretari textul nu duce lipsa.
O opinie încetatenita
spune ca nevoile si lipsurile duc automat la pierderea virtutilor.
Un exeget se întreaba
pentru ce cetatenii l-au privat pe Fat-Frumos de drepturile sale, specificate
clar în declaratia drepturilor omului. Si anume, spune exegetul,
ce au vrut cetatenii sa demonstreze privându-l de dreptul asupra
proprietatii si de dreptul asupra liberului arbitru?
O alta opinie încetatenita
afirma ca decaderea e motorul progresului.
Iar exegetul de
mai sus se întreba, si pe buna dreptate: ce ar fi fost daca totusi
Fat-Frumos ar fi ales o alta varianta dintre cele doua obligatorii?
El ar fi trebuit,
în urma subtilelor manevre cetatenesti, sa învinga sau sa
moara. Dar ce ar fi fost daca ar fi refuzat totusi sa lupte? Daca ar
fi devenit un cetatean onorabil, si-ar fi luat o nevasta de pe acolo,
daca s-ar fi adaptat la mentalitatea locului si s-ar fi supus conditiilor
de mediu inerente? Nu cumva totul ar fi fost altfel?
Si ce ar fi facut
balaurul în acest caz? se mai întraba exegetul.
