Proza

Orca

de Mahai

Huan-Chang, Lin-You si Sun-Shan mergeau la vânat de orci. Orca, pentru cine nu stie, e un animal marin, de o incontestabila frumusete si inteligenta si nimeni nu poate sa spuna ca vânatul lor e o afacere usoara. Dar Lin-You o spusese chiar cu voce tare, în corul bisericii budiste de ziua a 8-a, la care era enorias. Ceilalti enoriasi îl contraziceau, sau, mai bine zis, l-ar fi contrazis ei, dar le era rusine sa vorbeasca-n templu.

Dupa ce serviciul religios se termina, un cerc mare se facu în jurul lui Lin-You, si oamenii începura sa îl combata, folosind diverse argumente. Astfel, Ron-Shan Tî, care era chiar profesor de biologie la scoala generala din satul respectiv, spuse ca orca e un animal, se stie, marin, de o frumusete si o inteligenta, ba chiar si de o marime, impresionanta. Si , în plus, traieste în oceane, în mari. Or, satul lor era situat undeva în nord, încât pâna si a ajunge la mare era o socoteala nu pe putinta oricui. Si totusi, Lin-You ramasese pe-a lui. Cei doi prieteni i se alaturara. Multimii i se mai alatura si Hu-Tze, seful de post, pentru a preveni o eventuala izbucnire de violenta.

Lin-You spuse ca, în ciuda argumentelor profesorului Ron-Shan Tî, care era un om de treaba, el considera ca a vâna orci e o afacere usoara. “Asa e!” îl sustinura într-un glas Huan-Chang si Sun-Shan. Mai apoi veni si Shin Beth, care era partid în Israel, si se duse înapoi acolo, si apoi veni aripa politica a I.R.A., care zbura înapoi în Irlanda. Si, în ciuda lor, Lin-You si prietenii lui sustineau cu tarie ca orca, desi nu e orice animal, poate fi vânata usor de oricine.

Mandarinul regiunii, auzind cearta, veni sa vada ce-i. Întrebarea care o veti pune este “Ce cauta mandarinul într-un sat mic de munte?” Ce sa caute, nu cauta nimic, el era bine-mersi în capitala si auzea cearta dintre doua concubine ale sale, pe care le trimise pe fiecare în dormitorul ei, sa-si vada de treaba, sa nu-i mai deranjeze tihna. Dar taranii, ca niste tarani prosti ce erau, n-aveau cum sa stie treaba asta. Asa ca mandarinul îi lua la judecata: pe de-o parte satul, pe cealalta Lin-You, Huan-Chang si Sun-Shan, eroii nostri. Mandarinul le spuse, din prima, fara ocolisuri nejustificate: cine da mai mult, câstiga procesul. Si , cum satul dadu mai mult, câstiga.

In ciuda lor, eroii nostri continuau sa sustina cu tarie ca a vâna orci este o afacere usoara. In fata unei asemenea indolente, un întelept al satului facu infarct si muri. In consecinta, cei trei se hotarâra sa mearga sa vâneze o orca, sa le dea peste nas cu ea taranilor. Pentru ca era o afacere usoara, sfatul satului hotarî sa nu-i lase sa ia cu ei decât ce puteau duce fiecare. Lin-You îi sfida si de asta data, plecând cu mâinile în buzunar.

Si iac-asa începu odiseea lui Lin-You, Huan-Chang si Sun-Shan. Ei, si tot mergând ei prin padure, dadura de o poteca. Mai departe, mergând pe poteca, dadura de o rascruce cu trei brate Huan-Chang propuse sa se desparta, dar fiindca le era frica singuri în padure, hotarâra sa dea cu banul, ca sa vada pe ce carare sa o ia cu totii. Si cazând moneda cu fata A în sus, hotarâra s-o arunce înca o data, dupa ce se decid ce parte hotaraste calea. Si , în cor, spusesera ca fata B va hotarî calea. Moneda, însa, cazu din nou pe fata A, asa ca Huan-Chang propuse sa se arunce banul pâna cade pe fata B (care îl reprezenta pe albastrul dragon Noo S’Cum, sau în chineza, “Dragonul Albastru”). Dupa un timp oarecare, moneda cazu si pe fata B. Însa cum nu puteau nicidecum sa stabileasca o relatie între caderea monedei si drumul pe care sa-l ia, în cele din urma pornira toti trei pe cararea din mijloc. Înainte de asta, însa, Lin-You înfipse un cutit în pamânt pâna la plasele si spuse:

- Daca ne întoarcem si vedem cutitul ruginit, înseamna unul dintre noi a murit.

Iar Huan-Chang îsi scoase inelul, îl puse jos si spuse:

- Daca ne întoarcem si vedem ca inelul nu mai e, înseamna ca l-a luat cineva!

Iar Sun-Shan îsi scoase batista, îsi sufla nasul si spuse:

- Cred ca o sa ma-mbolnavesc.

Cei trei eroi pornira mai departe. In drumul lor, dadura de o casa, de un urs, de niste taietori de lemne, dar nu si de o orca. Pâna la urma, întrebând ei din om în om, ajunsera la o pestera, despre care se spunea ca e pazita de un djin. Cum intrara - hop! - si djinul sa le-atina calea.

Djinul era un om întelept si batrân, cu o barba pân’ la pamânt.

- O, voi, strainilor, de unde veniti si unde mergeti?

Lin-You se apleca pâna la pamânt si spuse ca el e Lin-You, iar ceilalti sunt respectiv Huan-Chang si Sun-Shan.

- Si ce cautati prin pestera asta virgina?

- O, puternice djin, spuse Huan-Chang, suntem plecati în cautare de orci.

Atunci batrânul le spuse ca aici puteau gasi tot ce doreau, dupa parcurgerea unui drum initiatic numai de 7 ani si 7 zile prin pestera, la iesire. Primele douazeci de zile gratuite.

Atunci Sun-Shan îl ruga sa-i înteleaga si pe ei, ca un drum initiatic de 7 ani si 7 zile nu-i ceea ce majoritatea oamenilor numesc “o afacere usoara”.

- Voi, pacatosilor, nu stiti ca drumul lung si spinos catre adevar este lung si presarat cu spini? se enerva djinul.

- Da’ nu exista, pentru nevoi speciale, o cale prescurtata? interveni Lin-You.

- Ba da. Spuneti dupa mine: “Pt. ca nu (E) adev. fara gres pt. (") om, cer asta ptr. mine”.

Ei repetara dupa batrân varianta prescurtata, iar apoi mosul disparu cu un pocnet în pamânt. Din acel moment, noi perspective li se deschisera celor trei buni prieteni. Apoi se dusera la mare, si prinsera orca iac-asa, ca nimic, apoi se întoarsera triumfatori acasa.

Pe drum însa, se oprira la rascruce, unde verificara cutitul, care ruginise. Numarându-se ei, vazura cu sunt toti.

- Ce-am spus, am spus! zise atunci Lin-You. Asta nu se poate contesta. Si totusi, noi suntem trei. Deci unul din noi trebuie sa moara.

Auzind una ca asta, Sun-Shan se puse jos si muri circa o juma’ de ora.

Apoi, dupa ce s-au întors triumfatori acasa, Huan-Chang îsi revazu nevasta si copiii. Sun-Shan se îmbata la cârciuma, iar Lin-You continua sa sustina cu tarie ca a prinde orci este o afacere usoara.