Când
Manase a auzit ce se anunta la radio nu si-a putut crede urechilor:
cica în State un mare medic ieftinise extraordinar de mult pretul
operatiilor estetice. Cea mai ieftina operatie era implantarea unui
corn, iar crainica anunta ca în curând aceasta operatie
se va putea face si în tara noastra. La început operatiile
se vor face la nivel experimental, sub stricta supraveghere a specialistilor
din State.
“Ce tâmpenie!” îsi zise Manase si închise
radioul. Se încalta si iesi vijelios pe usa (nu ca n-ar fi iesit
asa de fiecare data). Manase avea întâlnire cu prietena
sa: Migaela. Manase o iubea mult pe Migaela, cât îl iubea
aceasta pe el se va vedea mai departe. În orice caz, în
perioada de care vorbim dragostea lor era în floare, iar Manase
avea impresia ca nu se vor desparti niciodata. Întâlnirea
a mers bine) în sensul ca Manase a atins o anumita parte a corpului
Migaelei, iar Migaela a atins o anumita parte a corpului lui Manase).
Amândoi s-au bucurat foarte si si-au jurat iubire vesnica.
De obicei Manase
se trezeste de dimineata, la ora 6.00. Se da jos din pat, se freaca
la ochi si se îndreapta spre toaleta. Acolo îsi pregateste
trupul pentru o noua zi ce va fi încununata (spre seara) de întâlnirea
cu Migaela. Când iese de la toaleta, Manase da drumul la radio.
În dimineata de care ne ocupam, o voce feminina iesea din mica
cutie neagra, descriind transplanturile de coarne. Deocamdata nu era
viabil decât transplantul unui singur corn. Cercetari ulterioare
aveau sa faca posibila adaugarea si a altor coarne. Acestea puteau fi
asezate oriunde, dupa dorinta si imaginatia pacientului, însa
referentii de specialitate recomandau cu tarie ca cel mai bun loc pentru
un corn ramâne fruntea. În capul lui Manase gândurile
alergau de bezmetice, având totusi o tinta în întrebarea:
“De ce si-ar pune un om sanatos al cap un corn în frunte!?”
Bietul baiat nu putea întelege la ce i-ar folosi un corn. Se rasuci
scurt si intra în toaleta, unde îsi examina îndelung
fata în oglinda.
“Hotarât lucru! N-am nevoie de corn!” fu gândul
cu care Manase a plecat la servici.
În acea
seara întâlnirea cu Migaela nu a mai fost ca de obicei.
Dupa ce si-au atins reciproc anumite parti ale corpului, cei doi iubiti
ar fi trebuit sa se plimbe îndelung prin parc, asa cum fac de
obicei îndragostitii si asa cum facusera si ei pâna în
acea seara. Migaela n-a mai vrut sa sa se plimbe (pretexta ca o dor
picioarele) asa ca Manase i-a propus sa se plimbe cu barca, pe lac (în
conceptia lui Manase, plimbarea era obligatorie). Însa Migaela
a refuzat si aceasta oferta, propunând în schimb sa se aseze
pe o banca. Baiatul n-a mai avut ce face, asa ca s-au asezat.
Toata seara, Migaela nu a vorbit decât de vaci, boi, tauri, capre,
berbeci, mufloni, antilope, cerbi, rinoceri si elefanti.
Lui Manase a început sa i se faca frica.
În autobuz,
Manase este un om foarte civilizat, asa ca nu manânca seminte,
nu se împinge în oameni, nu pute si nu se uita insistent
la necunoscuti si necunoscute. Însa la vreo saptamâna de
sus pomenita întâlnire cu Migaela, ochii lui Manase stateau
sa iasa din orbite, în autobuz fiind. Manase simtea cum i se ia
respiratia de uimire: în fata lui, un tânar de 20-25 de
ani, cu o fata de smecher plictisit de fraieri, AVEA UN CORN ÎN
FRUNTE!
E drept ca nu era o ditamai podoaba de rinocer sau cerb lopatar, nu,
era vorba de un mic corn cochet, abia iesit în relief, negru si
matasos, ca al unui iedut. Abia-abia s-a stapânit Manase sa nu-l
întrebe pe tânar cum de si-a pus cornul ala în frunte?
Ce l-a convins?
Indignat peste masura, Manase a ajuns acasa. Deja nu mai putea asculta
la radio: din 5 în 5 minute, obsesiv, se repetau reclame ale firmelor
ce se ocupau cu transplantul de coarne. Când a schimbat postul,
a dat peste o emisiune stiintifica, unde doi analisti politici vorbeau
despre îmbunatatirea conditiilor sociale prin aceasta mareat descoperire
a omului. Pe alta frecventa, doi medici discutau despre fiziologia cornului
la oameni si recomandau retete pentru mentinerea cornului în cea
mai buna stare.
Manase a început sa plânga.
Prin pierderea
radioului ca mijloc de recreere, Manase suferise o grea deziluzie. Însa
îi mai ramânea Migaela. Dar si aceasta relatie suferise
transformari profunde: deja nu se mai plimbau de loc ci stateau încremeniti
pe o banca, iar tânara turuia încontinuu despre unicopitate
si bicopitate.
În seara în care Manase a pierdut radioul, întâlnirea
cu Migaela a fost un esec. Tânarul a încercat sa-i explice
tinerei ca în sufletul lui se da o lupta apriga, ca sufera pâna
peste poate si ca o iubeste. Însa tânara Migaela nu a vrut
sa asculte. De cum l-a vazut pe Manase, i-a sarit în brate (nici
nu mai practicau ritualul cu atingerea reciproca a anumitor parti ale
corpului) si a început sa turuie vesela despre ultimele descoperiri
din balegarul de vaca. De aici a sarit la excrementele taurului si ale
boului, se pare, dupa ultimele cercetari, despartite doar de câteva
elemente neesentiale. La descoperirea asta epocala dusese faptul ca
în balegarul de taur cuibareau niste bacterii unice în lume,
a caror reproducere era un secret de stat din cele mai bine pazite (Manase
nu întelegea de ce). Maestrii cercetarii rahatului bovin mai descoperisera
ca mirsoul acestor materii fecale (dispretuite si întrebuintate
pâna acum doar în agricultura) este un afrodisiac nemaipomenit
care atrage fiintele de sex opus prin niste efluvii emanate de înmultirea
bacteriilor secret-de-stat. Pe piata deja se lansase un astfel de parfum,
ambalat într-o sticluta în forma de corn de vaca.
Zicând asta, Migaela si scoase din poseta o astfel de sticluta
si o arata iubitului ei.
Lui Manase îi era frica de-a binelea.
Timp de câteva
saptamâni, Manase n-a mai iesit din casa, decât pentru a
se duce la servici. Nu s-a mai întâlnit absolut deloc cu
Migaela si tare l-a mai durut. Îi era frica mai ales de sticlutele
de parfum si de posibilitatea ca iubita lui sa foloseasca aceasta noua
descoperire. În plus, pe strada, cornitele timide ce înmugurisera
mai înainte se transformau pe zi ce trece în adevarate coarne
bouresti. Încet-încet, oamenii fara podoaba frontala au
început sa fie priviti ca o minoritate.
Manase plângea în fiecare seara pâna adormea.
Pâna la urma,
Manase s-a hotarât ca trebuie sa se mai întâlneasca
o data cu Migaela, cu orice risc. Întâlnirea lor a decurs
destul de bine, mai ales ca Manase îsi înfundase nasul cu
niste doape de pluta. Dupa ce si-au atins reciproc anumite parti ale
trupului (asa, ca sa-si aduca aminte de zilele de demult), cei doi îndragostiti
s-au asezat pe banca. Manase murea de curiozitate, voia sa stie daca
iubita lui mirosea a balega. Pâna la urma s-a hotarât ca
e mai bine sa nu stie. Migaela a început sa-i povesteasca lui
Manase cum si-a aranjat ea o operatie pentru un cornulet roz deasupra
ochiului drept. Manase nu s-a mirat absolut deloc si a întrebat-o
asa, într-o doara, cam cât ar costa o sticluta de parfum
afrodiasiac. Migaela a zis ca parfumul costa destul de mult, însa
daca îti pui corn, primesti în fiecare luna câte o
sticluta gratuita, asa ca ea s-a hotarât sa faca o investitie
sigura, si de aia îsi pune un corn. Manase de ce nu-si pune?
Manase n-a raspuns nimic. Se gândea de ce dracu’ vâra
Migaela atatia “u” în propozitie si încerca
sa vorbeasca de parca mugea.
Concluzia i-a provocat frisoane puternice lui Manase.
Din lipsa de ocupatie,
Manase a început din nou sa asculte radioul. Cel mai mult îi
placeau incantatiile nechezate ale Profetul Marelui Inorog. În
toata lumea exista o miscare pro-unicorn, care cladea temple imense
în care cornul conic rasucit era adorat. Manase asculta cu mare
atentie transmisiile de la adunari si slujbele comune. Discutiile teozofice
îl distrau cel mai tare: Manase zâmbea la început,
apoi râdea, apoi râdea în hohote, apoi râdea
isteric, apoi râdea cu lacrimi si apoi plângea pâna
adormea.
De la o vreme începuse sa umble peste tot cu doapele de pluta
în nas: în oras, aproape toti aveau coarne si se foloseau
din plin de gratuitatea parfumului.
Încet-încet, orasul se transforma într-o imensa hazna.
Într-una
din rarele lor întâlniri, Migaela a început sa plânga
si sa-l strânga în brate pe Manase. Acesta, nedumerit, a
cerut lamuriri. Migaela i-a explicat ca fusese înselata de un
doctor ticalos, adept al Marii Dualitati. Manase stia despre ce e vorba:
o erezie a unor medici care studiasera posibilitatea transplantului
a doua coarne pe fruntea omului. Acesti eretici îsi bazau credinta
pe vechiul simbol al dualitatii antagonie-completare. Migaela cazuse
prada acestei erezii si lasase sa i se mai implanteze un corn. Manase
a zâmbit, a râs, a râs în hohote si tot asa,
pîna la lacrimi. Migaela a plâns si ea, dupa care s-au despartit.
Manase a început sa fie indiferent.
La un moment-dat,
Manase a fost arestat si închis într-o cusca, la Zoo. Chestie
deloc neplacuta, pentru ca astfel îsi putea câstiga existenta
din mândria sa de a fi om: toti încornoratii plateau ca
sa vada ultimul monstru în viata. Manase nu avea altceva de facut
decât sa iasa din casuta sa si sa se plimbe 2-3 minute în
fata gratiilor, si asta o data la doua ore.
Migaela a murit în chinuri groaznice.
